Ce pensule trebuie să conțină un set de bază pentru machiaj?
Un machiaj perfect trebuie să scoată în evidență trăsăturile feței și să mascheze eventualele imperfecțiuni de la nivelul pielii, prin aplicarea unor produse cosmetice de calitate, într-un mod echilibrat și estetic.Tipul de machiaj trebuie ales în funcție de evenimentul la care participi, astfel încât să fie în armonie cu ținuta, cu forma feței și cu tematica petrecerii. Tehnicile corecte și estompările cât mai uniforme îți vor garanta un machiaj curat și armonios. Trebuie să avem o rutină de îngrijire adecvată tipului nostru de ten.
Din pasiune pentru frumusețe și din preocupare pentru un machiaj curat atât pe ten cât și pe pleoape, Rainbow Glam și-a propus să discute astăzi despre modalitățile prin care poți obține machiajul ideal de zi sau de seară. Deși beneficiile unui look natural sunt deja cunoscute, vom explica în detaliu pașii importanți în realizarea oricărui tip de machiaj. Pe lângă pregătirea tenului, atât produsele cosmetice, cât și instrumentele de aplicare sunt extrem de importante în obținerea rezultatului dorit.
Deși ai putea să folosești degetele pentru aplicarea și distribuirea fondului de ten, a fardului sau a iluminatorului, utilizarea ustensilelor adecvate îți poate simplifica munca și te va ajuta să obții efectul la care ai visat. Indiferent că ești un make-up artist de profesie sau ești pasionată de makeup, pe lângă produse cosmetice de calitate, ai nevoie de instrumente profesionale.
Prin urmare, evită utilizarea propriilor degete pentru aplicarea cosmeticelor și începe să cauți produsele potrivite, la prețuri accesibile. Rainbow Glam îți pune la dispoziție o gamă variată de pensule, din fire sintetice, moi și dese. Nu uita că seturile de pensule pentru machiaj conțin mai multe modele, pufoase și dese pentru un blending curat, plate pentru aplicarea fardurilor cremoase sau sidefata cât și pensule pentru ten ce te vor ajuta în aplicarea pudrei, a blush-ului sau a conturului.
Pensulă pentru fond de ten
Alegerea pensulei potrivite depinde în primul rând de preferințele personale și de tipul de fond de ten utilizat. Pensula plată este ideală pentru aplicarea fondului de ten lichid, în timp ce pensula rotundă este mai ideală pentru produse de tip pudră. Pensulele pot fi confecționate atât din păr natural, cât și din fibre sintetice. Sunt potrivite pentru toate tipurile de ten și oferă o distribuire uniformă.
Trebuie să ai în vedere faptul că o pensulă din păr sintetic nu absoarbe la fel de mult produs, oferind în același timp o acoperire mai mare.Cea mai potrivită tehnică de aplicare a produsului pe ten este cea de tapotare a produsului..Reține că pensula plată este potrivită în special pentru aplicarea fondului de ten fluid, compact sau stick.
Dacă urmează să faci o achiziție bazată pe dimensiunea și forma produsului, trebuie să ai în vedere că o pensulă mică cu vârf teșit este ideală pentru aplicarea fondului de ten în zona ochilor sau în jurul nasului, în timp ce o pensulă plată, mare, este potrivită pentru aplicarea fondului de ten pe întreaga față.
Pensulă corector sau anticearcăn
Pensula pentru corector sau anticearcăn este o pensulă mică și subțire, cu vârful plat sau ușor teșit, folosită pentru aplicarea produsului în zonele de sub ochi sau în zonele cu probleme, cum ar fi petele sau roșeața. Aplică corectorul în cantități mici și folosește-te de vârf pentru a ajunge în zonele greu accesibile. Continuă să adăugi cantități mici de produs, după cum este necesar, pentru a obține acoperirea dorită. Este important să o cureți după fiecare utilizare pentru a preveni infecțiile.
Pensula pudră
Este o pensulă stufoasă și moale, utilizată pentru aplicarea și uniformizarea pudrei (compactă sau pulbere). Perii săi deși te ajută să aplici cantitatea exactă de produs, prin mișcări circulare pe întreaga suprafață. Pot avea forme și dimensiuni diferite, însă cele mai cunoscute au un capăt rotund, plat sau oval. Aplică pudra cu mișcări circulare, începând cu centrul feței pentru o acoperire uniformă, dar naturală în același timp.
Pensulă fard obraz și iluminator
Pensulele pentru fardul de obraz și iluminator au de obicei o formă ovală sau rotundă, cu peri moi și pufoși, care permit o aplicare precisă a produsului cosmetic.Iluminatorul pudră se mai poate aplica și cu pensula evantai pentru un efect mai soft. Dacă fardul de obraz este mai dens sau pigmentat, se poate folosi o pensulă rarefiată pentru a evita excesul, iar dacă fardul de obraz este mai subtil sau pudrat, se poate folosi o pensulă mai deasă.
Pensulă aplicare fard
O pensulă pentru aplicarea fardului de ochi are diferite forme în funcție de efectul dorit dar suficient de moi încât să nu irite pielea delicată a pleoapelor. Cele mai comune forme sunt cele stufoase pentru un blending curat, cele plate pentru aplicarea fardurilor cremoase sau sidefate sau pensule cu perii mici și subțiri pentru aplicări mai precise ale fardului.
Pentru machiajul ochilor, este importantă utilizarea mai multor tipuri de pensule pentru a crea diferite efecte. Mai mari și mai pufoase pentru aplicarea fardului de ochi astfel încât să obții un blending curat, iar pentru detaliile mai intense, cum ar fi linia genelor sau umbrele, mai mici și mai subțiri.
Pensulă blending
Pentru procesul de blending se folosesc pensule cu peri moi și pufoși, concepute pentru a amesteca și a estompa produsele, cum ar fi fardurile de ochi sau contururile, cu scopul de a crea un aspect uniform, precis și natural. Pentru o utilizare corectă, se ia o cantitate mică de produs pe pensulă și se aplică cu mișcări ușoare și circulare pe zona dorită. Este important să se lucreze încet și cu răbdare, pentru a obține un aspect uniform.
Pensulă sprâncene
Pensulele utilizate pentru conturul sprâncenelor sunt mici și subțiri, cu peri rigizi, concepute pentru a aplica cu exactitate produsul. Se comercializează în diferite forme și dimensiuni, în funcție de preferințele utilizatorului și de tipul de machiaj abordat. În general, se începe aplicarea din interiorul sprâncenelor și se continuă către exterior pentru a crea un aspect natural. După aplicare, se poate folosi partea netedă a pensulei pentru a estompa și a uniformiza produsul, cu scopul de a obține sprâncene bine definite.
Pensulă pentru eyeliner
De obicei, perii săi sunt suficient de rigizi pentru a permite o aplicare precisă în zonele dorite. Pensula de eyeliner poate veni în două variante. Ori o pensulă subțire cu care poți trasa linii de tuș subțiri și lungi sau o pensulă teșită, asemănătoare cu cea folosită pentru sprâncene.Pensulele pentru eyeliner trebuie să fie ușor de manevrat, deoarece doar cu ajutorul lor poți obține un control absolut în aplicarea liniei de tuș perfecte. Un make-up reușit se bazează în general pe acuratețea aplicării produselor, iar această pensule este un „must have” al oricărei femei.
Comandă acum de la Rainbow Glam și întregește-ți colecția!
Pensulele pentru make-up sunt instrumente esențiale care nu ar trebui să lipsească din nicio trusă de machiaj. Dacă sunt alese cu grijă și folosite corespunzător, pot fi de mare ajutor în realizarea unui look impecabil de moment. Pe lângă faptul că asigură o aplicare precisă și uniformă, un set de pensule profesionale te ajută să economisești, dozându-ți exact cantitatea necesară pentru utilizare.